18 iul. 2018
În rândul alergătorilor amatori, cursele de 10 kilometri sunt foarte populare – este o distanţă suficient de mare ca să-ţi dea o anumită satisfacţie, dar nu atât de mare încât să pară imposibilă.
Urmează programul de mai sus şi în opt săptămâni vei fi capabilă să alergi 10 kilometri fără probleme. Tot ce îţi trebuie ca să ajungi la această performanţă este un parc şi o pereche de picioare sănătoase şi uşoare, gata să facă mişcare.

Ce trebuie să ştii despre acest program?
Zilele de luni şi vineri sunt zile de odihnă. Aceasta este foarte importantă pentru a-ţi recăpăta forţele şi pentru a preveni accidentările. În timpul perioadelor de odihnă, muşchii cresc şi ”se repară”, deci dacă nu profiţi de zilele libere, nu vei observa îmbunătăţiri în condiţia ta fizică.

În zilele de marţi şi joi trebuie să alergi distanţa din tabel la o viteză care îţi permite să vorbeşti, să porţi o conversaţie în timp ce alergi. Dacă observi că pierzi controlul respiraţiei şi nu mai poţi vorbi, înseamnă că trebuie să alergi mai încet sau chiar să mergi pentru câteva minute.

Ziua de sâmbătă este dedicată alergării pe distanţă mare. Nu uita să-ţi faci încălzirea, apoi aleargă distanţa din tabel la o viteză care îţi permite să-ţi controlezi respiraţia şi să vorbeşti.

Ziua de miercuri este dedicată unei activităţi cross-training (CT), adică o altă activitatea sportivă în afară de alergare – bicicletă, înot, bicicletă eliptică, role, etc. Efortul trebuie să dureze în jur de 30 – 40 de minute şi să fie moderat.

Ziua de duminică este o zi de odihnă activă. Trebuie să alergi foarte uşor sau să combini alergarea cu mersul.

Cititi mai mult:https://www.unica.ro/cum-sa-ajungi-sa-alergi-10-km-235735

<< Înapoi
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe site, acceptaţi folosirea acestora! Accept